Alro şi trădătorii autohtoni

Hoţia iresponsabilă autohtonă din România a băgat în declin cel mai mare şi mai profitabil producător de aluminiu din centrul şi estul Europei. Alro Slatina, dată pe aproape gratis pe mâna unor oligarhi străini de guvernul Adrian Nastase în 2002, va fi trasă pe linie moartă de acţionarul (foarte) majoritar, grupul Vimetco, controlat de omul de afaceri (şi ce afaceri) Vitaly Machitski. Felul în care s-a pregătit terenul pentru privatizarea Alro a fost de-a dreptul machiavelic. Mai întâi au apărut pe piaţă tot soiul de date menite să inducă opiniei publice că societatea n-ar avea o valoare extraordinară. Informaţia aruncată pe piaţă de şeful fostei Autorităţi pentru Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului (APAPS), Ovidiu Muşetescu, a fost un fals grosolan prin care s-a ţintit descurajarea unor grupuri industriale serioase ce se interesau de achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la Alro. „Mişcarea“ lui Muşetescu a avut efectele scontate, astfel că grupul pentru care a fost pregătit terenul, Marco Internaţional, a cumpărat cu mare uşurinţă 40% din acţiuni. Nu peste multă vreme, cumpărătorul a devenit stăpân majoritar, achiziţionând de pe piaţă acţiuni. Cu puţin înainte de privatizare, ministrul pesedist al privatizării, Muşetescu, a lăsat să se înţeleagă faptul că în ultimele nouă luni Alro nu înregistrase profit. Înregistrase. Nu ne dă mâna să spunem ce interese au avut responsabilii autohtoni pe marginea afacerii Alro, pentru că, deşi există un dosar la DNA de ani buni, procurorii n-au limpezit apele. Putem spune însă cu certitudine ca prin privatizarea companiei, statul român a fost păgubit de vreo câteva sute de milioane de dolari. Paguba a fost dată uitării. Şirurile de proteste în stradă ale sindicatelor de pe platforma Slatina şi din ţară n-au avut efect. Liderii sindicali s-au „înmuiat“ apoi, semnând un soi de protocol cu patronatul şi cu ministrul Muşetescu, prin care impuneau anumite protecţii pentru salariaţi pe o perioadă de doar cinci ani. Azi grupul Vimetco (fostul Marco Internaţional) are peste 87% din acţiunile Alro şi un profit foarte bun de pe urma societăţii slătinene. Efectele crizei economice mondiale pe piaţa aluminiului invocate de acţionarul majoritar în a-şi motiva decizia disponibilizărilor este praf în ochi. De vândut, ruşii de la Vimetco nu vând Alro, pentru că, unu, preţul pe care l-ar putea obţine nu îi mulţumeşte, şi, doi, Alro are un renume pe piaţa internaţională cu mult mai scump decât valoarea propriu-zisă a companiei. Aşa că şi-au pus în gând să vândă doar energia contractată de fabrică pe patru ani, la preţ foarte avantajos, să lase 1.200 de oameni fără locuri de muncă (sindicatele spun 1.800) şi, când le-o veni bine, să folosească marca Alro pentru a vinde aluminiu produs pe alte coclauri ale lumii.
Protestul de vineri al sindicaliştilor a dat puţin peste cap decizia privind disponibilizările în masă, aşa că proprietarul va adopta, cel mai probabil marţi, în Consiliul de Administraţie al companiei, o cale ocolitoare pentru a-i păcăli pe sindicalişti.
România este ţara indiferenţei crunte, a iresponsabilităţii generalizate şi a corupţiei înfloritoare. Să vinzi pe mai nimic însă comori naţionale precum extrem de profitabila Alro este de neiertat. Unde mai pui că o asemenea comoară a ajuns pe mâna celor care au oprit ceasul istoric al României pentru 50 de ani. Toate astea nu sunt deloc întâmplătoare, semn că România, unde politica postrevoluţionară este antinaţională şi contraproductivă, încă este un satelit al Rusiei prin existenţa unor generaţii tributare, doctrinar, Răsăritului. Fosta Securitate poartă azi măşti economice şi controlează din umbră mari teritorii politice. Alro a fost vândută pe vremea unui guvern de orientare stânga. Iată ce uşor se explică împrejurările în care combinatul de aluminiu a ajuns, în cele din urmă, pe mâna unui afacerist rus, via Marc Rich, cel mai mare evazionist la nivel mondial, care conducea firma ce a cumpărat Alro în 2002, Marco Internaţional. Aceasta a devenit apoi grupul Vimetco, revenindu-i lui Vitaly Machitski. Rich şi Machitski fac parte dintr-un grup de afacerişti care au mari probleme cu legea şi care controlează cel mai mare conglomerat industrial din lume, United Company Rusal, condus de Oleg Deripaska, o bună cunoştinţă a celor doi, dar şi a lui Vladimir Putin, care a îngăduit, în 2006, formarea colosului industrial din companiile ruseşti Rusal şi Sual şi firma elveţiană Glencore International, înfiinţată de Rich. Uşor, mult prea uşor a ajuns Alro şi alte companii de succes din România în posesia unor oligarhi care „n-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face“ ca interesele meschine ale unor „mari români“ să arunce la gunoi interesul public al ţării.
(Publicat la 22 decembrie 2008 în Gazeta de Olt)