Despre simplitate

Greu de atins în artă, unde drumul către ea este condiţionat de talent, cultură, exerciţiu continuu şi rigoare (dar cu atât mai minunată), simplitatea ar trebui să fie o calitate firească, reflexă a omului în viaţa sa de toate zilele. Omul simplu trăieşte senin, curat, uşor, departe de uzura sentimentelor nocive care aduc suferinţă gratuită, ucigător de apăsătoare. Omul simplu este omul apropiat de Dumnezeu, cu virtuţi prin care sufletul vorbeşte liber, fără opreliştile artificiului prin care individul comod îl filtrează până la caricaturizarea lui grotescă. Din păcate, omul simplu este tot mai rar şi supus influenţelor covârşitoarei realităţi în care valorile nobile ale lumii au fost denaturate, răsturnate, schimbate cu altele în care accentul se pune pe mască şi nu pe ceea ce acoperă ea, pe simbolul material şi nu pe idealitate. Lumea de azi este cum este pentru că omul şi-a pierdut simplitatea, naturaleţea, sinceritatea, pentru că el este ipocrit, mincinos, dedublat, răzbunător, puternic pe coordonate materiale ş.a.m.d. Omul şi-a părăsit sufletul în căutare de valori exterioare lui. Între sinele său, care are o intensitate infinită, şi vremelnicie omul a ales vremelnicia în toate aspectele ei. Contează ce spun ceilalţi despre noi şi noi trebuie să acţionăm doar în aşa fel încât să ne creăm o imagine favorabilă, uneori cu orice risc. Multe dintre acţiunile omului contemporan nu au nici o motivaţie interioară, dar ele se circumscriu mediului, el însuşi demonetizat. Regulile sociale care au asigurat aderenţa la grup sunt acum, după mii şi mii de ani de existenţă, uzate. Ele au avut nevoie de înnoire, de soluţii pe care omul le-a gândit şi pus în practică. În timpuri de tot vechi soluţiile le dădea natura. Omul modern nu a mai avut nevoie de natură, de Dumnezeu, de teamă şi a început să-şi creeze propriile reguli existenţiale, renunţând la simplitate, la ideea de specie printre alte specii. Legile universal valabile ale speciilor au fost conştientizate şi transpuse în tipare care n-au mai avut legătură cu infinitul. De aceea lumea este încrâncenată acum, plină de convulsii sociale, de conflicte militare şi diplomatice, plină de ură la urma urmei, de orgolii meschine, de avariţii duse la extrem, de comoditate. Omul acestui timp este artificial pentru că şi-a pierdut simplitatea. El trăieşte facil şi în viteză. Nu se mai bucură curat de o primăvară frumoasă în contact direct cu natura, pentru că, într-un confort care i-a amorţit simţurile adevărate, îi ajung informaţiile meteo oferite la televizor. El nu mai are nevoie să citească o carte, pentru că o simplă tastare la calculator îi aduce oricând pe ecran rezumatul volumului. Aşa învaţă astăzi elevii. Aşa se pregăteşte studentul pentru testul următor, învăţând mecanic răspunsurile găsite dinainte pe Internet. Aşa se pierde, în concluzie, identitatea şi forţa individualităţii.
O simplă întoarcere a omului la sine ar pune stavilă vanităţii lui, existenţei întemeiate pe formă, l-ar putea salva şi ar salva lumea însăşi. De atât ar avea nevoie individul. De gestul suprem al reîntoarcerii la sine. De simplitate.
(Publicat la 10 noiembrie 2008 în Gazeta de Olt)