Liderii neputinţei

Deşi campania electorală nu are început şi sfârşit în România, mascarada politică, diluată în parametrii obişnuinţei între alegeri, a prins acum fluxuri trepidante pe canalele media şi accente de cabotinism propriu spaţiului mioritic postrevoluţionar. Cearta liderilor politici şi manevrele lor electorale murdare menite să atragă simpatia votanţilor năruie încă o dată şansele unor alegeri curate. Votul aşa-zis uninominal a fost şi el compromis prin opreliştile cuprinse de legea care reglementează pe jumătate un exerciţiu electoral ce, dus până la capăt, ar fi pus stavilă accederii oportuniştilor în fruntea ţării. Punem, aşadar, cruce încă unei şanse şi mergem mai departe, cu tot cu convulsiile din sistemul bugetar, pentru care liderii politici nu mai găsesc soluţii după ce şi-au ridicat în cap toată suflarea din instituţiile publice. Liderii politici care nu voiau decât să-şi tragă spuza electorală fiecare pe turta sa politică, oferind dascălilor salarii mari contra voturi. Multă lume a comentat gestul preşedintelui Băsescu, de a promulga Legea de majorare a salariilor în învăţământ prin sintagme precum „Aha, le-a făcut-o din nou liberalilor!“, negândind că gestul preşedintelui nu este decât campanie electorală pentru PD-L şi că, prin urmare, preşedintele nu este altfel decât ceilalţi.
Mergem la liberali şi spunem răspicat că premierul Călin Popescu Tăriceanu joacă, şi el, un teatru ieftin pe aria refuzului, după ce parlamentarii PNL au votat în rând cu ceilalţi Legea majorării salariilor. În ochii noştri ar trebui să apară aşa: uite, dom’le, în sfârşit avem şi un guvern responsabil cu resursele ţării, mai ales acum cu criza asta economică mondială. Manevra dă bine la electoratul românesc nematurizat încă. Adevărul este altul. Simţind că PSD câştigă mult mai mult capital electoral de pe urma măririi salariilor, premierul nu mai are ce pierde şi joacă totul pe cartea guvernului care, neavând resurse, nu poate lua măsuri populiste de dragul alegerilor. PSD apasă pedala pe ideea că bugetul suportă majorarea lefurilor, chiar dacă Hrebenciuc a recunoscut că socoteala social-democraţilor în privinţa viitoarei guvernări a fost făcută înainte de criza financiară care macină state precum SUA. PD-L face zgomot mediatic pe aceeaşi idee, aruncând zoaie (de concepţie băsesciană) asupra guvernanţilor liberali, plătindu-le o nesfârşită poliţă după ce i-a dat afară de la guvernare pe democrat-liberali. Una peste alta, o mizerie de la un capăt la altul.
Sigur că criza economică mondială trebuie să ne facă să ne gândim de două când vine vorba de mărirea salariilor, pe temei electoral sau nu. Sigur că salariile în învăţământ sunt la un nivel deloc respectabil (deşi nu cred în ruptul capului că majorarea veniturilor salariale va schimba calitatea sistemului educaţional românesc). Dar ceea ce se petrece în această perioadă în mediul politic nu are deloc legătură cu realităţile categoriilor socio-profesionale. Liderii politici, neîntrecuţi în minciuni, în lovituri sub centură şi în demagogie afişată în tuşe greţoase rămân, în sfera problemelor cu adevărat serioase care macină România, doar nişte jalnici lideri ai neputinţei.
(Publicat la 7 noiembrie 2008 în Gazeta de Olt)