Camera video a oprit crima din educaţie

Câţi dintre şefii învăţământului românesc din teritoriu recunosc faptul că dezastrul de la examenul de bacalaureat de anul acesta are cauze în corupţie şi indiferenţă? Niciunul. Câţi dintre ei recunosc că, până anul trecut, rezultatele acestui examen erau baloane umflate prin îngăduinţa, toxică pentru elevi, a cadrelor didactice, diriginţi, directori de şcoală, supraveghetori? Nici unul. Câţi dintre ei ar fi dispuşi să pună în dezbatere, pe un fond autocritic, faptul că multe unităţi de învăţământ şi-au clădit prestigiul şi mândria cu procente mincinoase obţinute de elevi la bacalaureat? Din nou: nici unul. Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt vrea evaluări şi explicaţii de la colegiile unde procentul de promovabilitate a fost ruşinos anul acesta. Evaluările şi explicaţiile sunt bune atunci când vorbim, într-adevăr, de cauze ce trebuie căutate în managementul şcolilor, în profilul profesional al dascălilor, în mediul din care provin unii elevi, de cauze care pot fi eliminate şi de aspecte negative ce pot fi îndreptate printr-o implicare pur profesională. Dar când ştim cu toţii că elevii au lăsat pregătirea în dorul lelii mizând pe frauda care a devenit un fenomen aproape natural la examenul de bacalaureat, că o altă realitate este mita, cu precădere la formele de învăţământ seral şi fără frecvenţă, când cunoaştem indiferenţa multora dintre cadrele didactice, evaluările şi explicaţiile sunt zadarnice, pentru că ele nu vor atinge niciodată fondul real al problemei. A fost nevoie de un examen organizat poliţienesc, cu camere video montate în săli, cu frică insuflată comisiilor de supraveghere ca să nu închidă ochii la practica copiuţelor sau la cea a “inspiraţiei” de la vecin, ca să vedem calitatea reală a învăţământului românesc actual. Ultima mare minciună a fost simularea bacalaureatului organizată la începutul lunii mai. În Olt, procentul celor care ar fi promovat examenul era de 80,59%. Ce s-a întâmplat între timp? Fie elevii au fost loviţi brusc de amnezie, fie nu au fost făcute ore la clasă, explică mai-marii IŞJ. O explicaţie cu iz ironic şi care sugerează subtil mizeria, sub aspect moral şi profesional, ce cangrenează sistemul educaţional românesc. Putem admite că este o prostie ca elevul de la o şcoală de arte şi meserii, unde se specializează, să zicem, în meseria de lăcătuş-mecanic, să dea examenul de maturitate în rând cu elevul de la un colegiu teoretic, viitor intelectual. O separare orgnizatorică a bacalaureatului este necesară în acest sens şi din acest punct de vedere putem acorda câteva circumstanţe atenuante Colegiului Tehnic “Ion Mincu” din Slatina, unde procentul de promovare a fost de doar 2,45% (un procent de pomină, totuşi, care reclamă măsuri radicale la nivelul acestei instituţii şcolare). Putem admite şi alte neajunsuri organizatorice a acestui moment important din viaţa celor care sfârşesc un ciclu de studii. Dar nimic nu se poate îndrepta, reface, reaşeza pe bazele normalităţii fără o mentalitate colectivă adecvată. Şi, cum mentalul colectiv nu poate fi modificat pe cale naturală decât în timp, prin schimbul generaţiilor (dar şi atunci dacă în moştenirile de tot felul intervine sânge pur pentru eradicarea năravurilor care prind la generaţiile tinere autohtone atât de uşor), rămâne ca acesta să fie măcar strunit cu forţa, sub zodia fricii. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi la recentul bacalaureat, unde au vegheat ochii camerelor de luat vederi pentru ca românimea implicată să-şi reprime proastele obiceiuri sub semnul “îngăduinţei” generate de interese meschine şi care falsifică totul: rezultate, autoevaluarea elevului, spiritul creativ, spiritul competiţiei, spiritul profesional şi, în general, tot ceea ce ar trebui să concure la ascendenţa societăţii româneşti în viitor şi în lume. Cu alte cuvinte, camera video a oprit crima din educaţie care se tot repetă de vreo 20 de ani încoace.