Mă gândesc cât de sălbatici sunt candidaţii noştri aflaţi în campanie
electorală, cât de încrâncenaţi, cât de mici, cât de neputincioşi. Mă
gândesc la asta şi proiectez totul într-un plan ipotetic. Aşadar, să
ni-i închipuim pe cei intraţi în competiţie în următoarea conjunctură:
abordând o campanie civilizată, stând de vorbă cu electorii într-o
manieră avantajoasă pentru cei din urmă, nu livrându-le gogoşi umflate,
ci arătându-le proiecte realizabile, vorbindu-le cinstit şi strict
despre candidatura proprie etc. De asemenea, să găsim în cutiile poştale
sau la uşa locuinţei nu materiale electorale împotriva
contracandidaţilor, cu „dezvăluiri şocante“ în limbaje suburbane,
fluturaşi cu realizările de până acum ale candidaţilor, dacă acestea
există, cu proiecte de viitor, iar pe stradă afişe serioase, fără
cuvinte pompoase, necredibile, fără minciuni. Apoi, să avem
posibilitatea să urmărim la televizor dezbateri între competitori, fără
lovituri sub centură şi cu acuzaţii, dacă este cazul, corecte, probate
cu dovezi clare şi verificabile, aşa încât tot alegătorul să-i cunoască
bine şi să poată vota în cunoştinţă de cauză. Să vină ziua alegerilor,
iar omul să-şi exercite dreptul constituţional la vot pe baza
informaţiilor acumulate despre candidaţi, a simpatiilor sale politice
sau după cum îi vine lui mai bine. Ce mai alegeri! Ce mai societate! Să
nu mergem mai departe, acolo unde, în scenariul imaginat aici,
candidaţii despre care au apărut informaţii şi dovezi că sunt maculaţi
moral, social sau penal, să renunţe pur şi simplu la candidatură. Nu. Să
rămânem în limitele unei imaginaţii suportabile.
Buuun. Acum ar
trebui să revenim cu picioarele pe pământ românesc ca să putem construi
inevitabila comparaţie. N-o facem, pentru că în realitatea contemporană
există lucruri inimaginabile care contrabalansează ipotetica noastră
realitate de-i merg fulgii, există personaje şi fapte, şi „sentimente“
care nu suportă comparaţie, pentru că ele sunt aproape unice. Care este
totuşi rostul acestor rânduri? Să răspundem printr-o altă întrebare:
dacă am avea totuşi parte de asemenea comportamente socio-morale, ce ar
câştiga România? Temă pentru cei care mai pot spera, visa, decide.
P.S:
Pentru ca scenariul de mai sus să fie posibil, o ţară are nevoie de
modele la vârf. El n-ar fi irealizabil dacă noi, românii, am deveni un
pic, fie şi numai atât, responsabili cu noi înşine în primul rând. Şi
dacă am înceta să ne decapităm valorile, modelele, şansele.
(Publicat la 26 noiembrie 2008 în Gazeta de Olt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu