Stăteam în urmă cu câteva zile la coadă la medic şi, deodată, în
stradă a izbucnit melodia electorală a unui partid la care pacienţii de
lângă mine au reacţionat imediat: „I-auziţi, milogii!” Comparaţia nu
este nicidecum gratuită. Dacă refuzi un cerşetor de meserie reacţia
acestuia este insistenţa. Insistenţa politicianului care candidează este
de-a dreptul greţoasă în multe cazuri şi agresivă în şi mai multe
cazuri, chiar dacă despre el se ştie public că a făcut lucruri care în
mod normal ar trebui să-l facă să roşească de ruşine. Cine s-a aşteptat
că publicarea unei liste care cuprinde numele candidaţilor ce nu au
dreptul, cel puţin moral, să candideze pentru un loc în parlament i-ar
face pe unii dintre ei să roşească de ruşine s-a înşelat amarnic. De
fapt, nici cei care au elaborat lista dată publicităţii nu s-au aşteptat
la rezultate spectaculoase, dar oamenii au măcar satisfacţia că-i fac
de râsul lumii pe cei vizaţi. Ei, şi? Care-i problema? Problema este că,
deşi în România nimeni nu mai este naiv în legătură cu „hoţii şi
bandiţii care au furat ţara” dar care candidează mereu, populaţia cade,
paradoxal, într-o blegeală cronică în ziua votării, mergând la urne
pentru a se contrazice. Vorbesc de populaţia urbană, pentru că în mediul
rural ţăranii oricum votează aproape în totală necunoştinţă de cauză,
aşa cum le indică primarul, candidatul sau şeful local de partid care
pot fi extrem de convingători cu un electorat labil. Să ne întoarcem
însă la lista candidaţilor pătaţi întocmită „pentru un uninominal curat”
şi la care au trudit două ONG-uri, Pro Democraţia şi Agenţia de
Monitorizare a Presei, dar şi Centrul Român pentru Jurnalism de
Investigaţie, pentru a spune că „ţintele” acestora, cu păcate grele în
spate, au şoriciul gros, foarte gros la asemenea săgeţi. Atât de gros că
nici sila cu care sunt priviţi de electorat nu mai poate pătrunde spre
zonele sensibile, considerând că astfel de zone interioare ar exista.
Unii sunt acuzaţi de traseism politic, alţii că au beneficiat de
drepturi necuvenite, alţii că s-au aflat în situaţii incompatibile,
alţii că au fost sau că sunt cercetaţi sau judecaţi pentru fapte penale,
mulţi că au fost loviţi de amnezie atunci când şi-au reactualizat
declaraţiile de avere sau pentru că averile lor acumulate în timp record
nu se justifică. Nişte „bagatele”, acolo, care nu-i împiedică să
cerşească la colţ de stradă (pentru că struţocămila uninominalului
românesc îi face să ia, totuşi, la picior colegiile electorale) voturi.
Dacă în România gradul de civilizaţie majoritar ar fi unul înalt, tipul
candidatului grosier ar avea un duşman redutabil şi viitorul său ar fi
precum norul în voia vântului. O societate decisă să schimbe regulile
care îi sunt potrivnice cu altele mai bune ar şti ce să facă pentru
asta. Mediul psihosocial românesc este însă unul eclectic, ambianţă
perfectă pentru oportuniştii titraţi, candidaţi de meserie, pentru cei
„îndrăgostiţi” de imunitatea parlamentară sau pentru cei nărăviţi, pur
şi simplu, la banul public câştigat prin simpla prezenţă în plenurile
celor două camere. Sau prin absenţă, după caz.
Într-o ţară
civilizată publicarea unei liste cu candidaţi pătaţi ar fi făcut furori
în mediile politice şi instituţionale, s-ar fi lăsat cu renunţări la
cursa electorală, cu convulsii sociale, etc. La noi însă o asemenea
listă rămâne o simplă listă şi-atât. Iar candidaţii prinşi cu musca pe
căciulă nu fac decât să-şi dea căciula jos în faţa electoratului doar o
dată la patru ani, şi-atunci cu schepsis.
(Publicat la 17 noiembrie 2008 în Gazeta de Olt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu